Porumboiu nu a văzut fault la golul lui N’Doye:** „Am fost submediocri! Și dacă veneau de la nuntă, jucau mai bine”

Redactor:
Robert ZANFIR
Porumboiu nu a văzut fault la golul lui N'Doye:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vasluiul câștigă în prelungiri cu Severinul, iar Porumboiu își acuză echipa: „Și dacă veneau de la nuntă, unii jucători ar fi jucat mai bine”. Patronul moldovenilor spune că nu a fost fault la golul marcat de NDoye în prelungiri.

„Dacă nu tratezi fotbalul cu respect, se întâmplă ce se întâmplă. Și dacă veneau de la nuntă, câțiva jucători ar fi jucat mai bine. Îmi dau foarte mult de gândit. Am jucat submediocru. Nu am reușit să practicam un joc de calitate. M-am obișnuit, de acum sunt tăbăcit. Te supără treburile astea”, a declarat Porumboiu la Digi Sport.

Porumboiu: „A fost luft la golul lui NDoye, nu fault”

„Am văzut reluările, cine invocă ceva la faza asta, atunci nu a văzut bine. A fost un luft al jucătorului. Pentru mine nu sunt condițiile îndeplinite pentru acordarea unui fault în atac. Am văzut de trei ori reluările”, a mai spus Porumboiu.

Porumboiu a intrat la pauză la vestiare: „Mi-am făcut un obicei”

„Mi-am făcut un obicei să intru la cabine. Intru în cabină, stau pe un scun, nu zic nimic. Mi-am făcut un obicei, ce dacă am intrat la cabine? Nu l-am împușcat pe Șumudică! Cei care insistă, le spun acum: nu îl demit pe Șumudică. Nici dacă pierdeam nu îl demiteam. Nu e permis să jucăm așa. Am întâlnit o echipă căreia trebuia să îi dăm cinci, șase goluri. Sper să nu mă duc la pauză și la Brașov, că tot e Hizo acum acolo”, a mai spus patronul Vasluiului.

FC Vaslui – CS Turnu Severin, scor 2-1, în Liga I

Pentru FC Vaslui au marcat Niculae ’76 și N’Doye ’90+2, în timp ce pentru CS Turnu Severin a înscris Moutinho ’89.

FC Vaslui: D. Coman – Milanov, Celeban, Varela, Sălăgeanu – N’Doye, Stanciu (Varga ’46) – Antal (Dias ’63), Sburlea (Caue ’79), Sânmărtean – M. Niculae. Antrenor: Marius Șumudică

CS Turnu Severin: Marinescu – Mitic, Bălău, Dandea, Giurgiu – Buleică (Neacșa ’79), Golic (Pătrașcu ’73), Olah, Al. Zaharia – Abba (Thomas ’46), Moutinho. Antrenor: Nicolo Napoli

Cartonașe galbene: Sălăgeanu ’60, Milanov ’88 / Mitic ’31, Moutinho ’69, Buleică ’71, Neacșa ’89, Marinescu ’90+2, Pătrașcu ’90+3

Meciul a fost arbitrat de Cătălin Botaș, ajutat de Szekely Zoltan și Eduard Ungureanu. Rezervă a fost Dragoș Istrate.

Observatori au fost Viorel Sandu și Mario Agiu.

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×